Sfaturi pentru viitorii CEO
Un rol de CIO poate reprezenta ocazia perfecta de a te pregati pentru functia de CEO. Si acest lucru nu este de mirare. Ca si CIO, ai un rol unic in organizatie si esti in pozitia ideala pentru a-ti dezvolta abilitatile unui CEO. „Un CIO trebuie sa fie expert in rezolvarea unor probleme complexe, trebuie sa fie un planificator precis si experimentat, sa imbunatateasca modul de operare si sa aiba o viziune mai larga decat colegii sai”, spune Michael Capellas, fost CIO si CEO al Compaq, fost CEO al MCI si actual CEO al First Data.
Acei CIO care profita de oportunitatea de a-si construi acest set de abilitati fundamentale pot foarte bine sa devina remarcati in organizatie. Care sunt urmatorii pasi spre „biroul din colt”? Am intrebat patru fosti CIO – actuali CEO – despre cum poti obtine functia mult visata.
Creeaza un echilibru intre cererile interne si cele externe
„Un CEO are de coordonat un grup mult mai larg de factori externi, de la investitori, la parteneri si clienti, deci trebuie sa stie care sunt prioritatile intre extern si intern”, spune Capellas. „Atunci cand am devenit CEO al Compaq, prima mea grija a fost sa devin vocea clientilor; in acest sens, am organizat 100 de intalniri cu cumparatorii nostri. Am crezut ca asta e cel mai important, dar pe urma am realizat ca asa risc sa devin un lider absent”.
De obicei, CIO au tendinta sa se ocupe cu prioritate de cererile de la nivel intern, ignorand problemele externe. In orice caz, trebuie creat un echilibru intre cele doua aspecte.
Modifica-ti stilul de management
In calitate de CIO, coordonezi oameni cu abilitati diferite, dar toti dintre ei direct legati de domeniul IT. „Un CEO are de condus o echipa mult mai diversificata – resurse umane, finante, vanzari – si trebuie sa gaseasca modalitati de comunicare”, spune Capellas. Ca sa faca fata provocarilor unei functii de CEO, un CIO trebuie sa-si modeleze stilul de management in functie de situatie.
Priveste IT-ul ca pe o afacere
Pentru acei CIO care viseaza la un post de CEO, Capellas propune un exercitiu. „Imagineaza-ti ca esti directorul executiv al propriei afaceri, cu doua caracteristici esentiale. Cererea pentru serviciile tale va fi intotdeauna mai mare decat ai putea sa acoperi”, spune el. „Si toti sunt experti in afacerea ta pentru piata de consum, dar nimeni nu intelege afacerea de tip enterprise”. Dupa parerea lui Capellas, daca poti sa impaci aceste conflicte semnificative in afaceri in asa fel incat sa-ti multumesti clientii, atunci esti apt pentru functia de CEO.
Dezvolta-ti specializarile secundare
Un CIO cu o specializare principala in tehnologie trebuie sa si le dezvolte pe cele secundare pentru a aspira la o functie in top manegement. Michael Curran stie acest lucru. Acum 10 ani, Curran a fost promovat din functia de CIO al Scudder Stevens & Clark, primind o serie de roluri de general management – inclusiv COO. In 2001, acesta a devenit CIO al Boston Stock Exchange, pentru ca in 2005 sa obtina titlul de CEO al acestei companii.
„Toti CEO au o specializare principala si toti au trebuit sa dobandeasca cunostinte suplimentare si in alte domenii”, spune Curran. La fel ar trebui sa procedeze si CIO, adauga el. „Spre exemplu, urmeaza un curs despre drept sau despre tehnici de negociere, invata despre marketing, despre contabilitate. Daca ai o activitate internationala, citeste o carte despre fiecare tara pe care o vizitezi, invata o limba straina!”. Nu poti fii expert in toate, dar e de ajuns sa stii cate putin din fiecare domeniu ca sa nu te faci de ras.
Evalueaza-ti parerea despre sisteme
„CIO traiesc intr-o lume a sistemelor, deci inteleg interdependenta dintre elementele unui sistem – hardware-ul, retelele, vendorii”, apune Curran. „Daca poti aduce notiunea de interdependenta la un alt nivel – nivel care sa includa consilii de conducere, guvernare, management de produse, oameni, servicii si vanzari – atunci esti capabil sa intri in pielea unui CEO.”
Fa-ti un plan de tranzitie spre top management
Din 1996 pana in 2000, Chris Lofgren a fost CIO al companiei Schneider National. In acelasi timp, el a devenit presedinte al departamentului de logistica din cadrul organizatiei. In anul 2000, a fost promovat in functia de COO. Doi ani mai tarziu, a obtinut titlul de presedinte si CEO. „Cu exceptia companiilor de tehnologie, e putin probabil ca un CIO sa fie promovat direct in functia de CEO”, spune Lofgren. „De aceea, un CIO ar trebui sa „vaneze” mai intai o pozitie la nivel de unitate si abia apoi sa tinteasca spre functia de CEO”.
Gandeste pe termen lung
„Atunci cand planifica proiecte tehnologice majore, un CIO are in vedere de obicei o perioada de maximum 3 ani”, spune Lofgren. „Insa atunci cand e vorba despre companie si despre viitorul acesteia, perioada care este vizata se prelungeste pana la 10 ani”. Daca vei include de pe acum obiective pe termen lung in planurile tale, vei fi pregatit sa faci fata provocarilor tehnologice care vor aparea.
Asigura-te ca vrei acest job.
„Desi rolul unui CIO este asemanator cu acela al unui CEO, atributiile unui director executiv presupun mult mai mult, din punctul de vedere al presiunii, al influentei exercitate, al timpului de lucru si al vizibilitatii externe”, spune John Andrews, presedinte si Ceo al Evans Data Corp. „Pasul spre functia de CEO trebuie facut numai atunci cand esti pregatit cu adevarat”. Daca tremuri la gandul ca orice miscare pe care o faci – fiecare achizitie sau vanzare, fiecare angajare si concediere – va fi supravegheata indeaproape de parteneri, de guvern, de presa si de public, atunci s-ar putea sa te razgandesti cu privire la aceasta functie.
Data: 2007-11-20
Autor:
Despre:
Alte articole din CIO
Cat de important este un nume? Extrem de important, crede CEO-ul Forrester Research, George Colony, care se lupta sa transforme Information Technology (IT) in Business Technology (BT). Insa un nume chiar ar diminua prapastia intre oamenii care se ocupa de tehnologie si oamenii de business?
IDG Romania a organizat in perioada 18-20 noiembrie cel mai important eveniment IT&C, B2B, RoCS 2008 (Romanian Computer Show). Ajuns deja la cea de-a XIV-a editie, evenimentul din acest an s-a desfasurat sub sloganul “The 9th Element” si a reunit conceptele si elementele cheie ce vor marca...
In fiecare an, organizatia Improbable Research ofera premiile Ig Nobel pentru proiectele de cercetare care mai intai au facut oamanii sa rada, apoi i-au pus pe ganduri.
In fiecare an, organizatia Improbable Research ofera premiile Ig Nobel pentru proiectele de cercetare care mai intai au facut oamanii sa rada, apoi i-au pus pe ganduri.
Costurile ocupa primul loc in agenda Chief Information Officer-ilor. Totusi, in cele mai multe companii, IT-ul reprezinta un cost fix care, pe termen scurt, nu poate fi diminuat odata cu scaderea volumului de afaceri.